
Asist. Univ. Dr. Ana-Maria Dăescu
Ana-Maria Cristina Dăescu este medic specialist psihiatru, cu expertiză în domeniul medicinei sexualității. A absolvit Facultatea de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara și, fiind pasionată de endocrinologie, și-a continuat studiile în cadrul acestei discipline, obținând titlul de doctor în științe medicale cu distincția Magna cum laude pentru o teză elaborată în domeniul medicinei sexualității.
De-a lungul carierei sale, a fost implicată activ în cercetare, publicând lucrări în reviste de specialitate cotate ISI și participând la numeroase congrese și conferințe naționale și internaționale. În anul 2023 a absolvit programul de specializare europeană în medicina sexualității School of Sexual Medicine, organizat de ESSM la Budapesta.
Pe lângă activitatea medicală, este asistent universitar la disciplina de Psihiatrie a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara, contribuind la formarea viitoarelor generații de medici. Este membră activă în societăți științifice naționale și internaționale, inclusiv în Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP) și în European Society for Sexual Medicine (ESSM), reflectând angajamentul său și continua perfecționare în domeniul psihiatriei și al medicinei sexualității.