Prof. Univ. Dr. Liana Dehelean
Prof. Univ. Dr. Liana Dehelean
Profesor universitar şi şef al disciplinei de psihiatrie din cadrul Departamentului Neuroştiinţe al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara. Îşi desfăşoară activitatea în Clinica Psihiatrică Timişoara „Eduard Pamfil”, ca medic primar psihiatru şi şef al secţiei Psihiatrie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara.
A absolvit cursurile Universității de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara şi ulterior cursurile postuniversitare de psihopedagogie şi respectiv, management al serviciilor sanitare. S-a format în psihoterapie familială sistemică timp de 5 ani cu formatori francezi.
A primit următoarele distincţii: premiul Asociaţiei Române de Psihiatrie în 2001 pentru tinerii psihiatri, premiul Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie în 2011 pentru cartea „Batele biologice ale psihiatriei”, premiul Asociaţiei „Orizonturi Universitare” - cercetător eminent în 2011.
Este autoarea a numeroase monografii şi cărţi în colaborare dintre care amintim Bazele biologice ale psihiatriei, Psihoterapia în tulburările alimentare, Psihiatrie clinică pentru specialiştii psihiatri, Psihiatrie clinică pentru medicii primari, Curs de psihiatrie generală. Este autor sau co-autor la peste 100 publicaţii naţionale sau internaţionale (articole ştiinţifice, capitole de carte).
Membru în colectivul redacţional al Revistei Române de Psihiatrie şi de asemenea membru al: Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie, Asociaţiei Române de Tulburări de Personalitate, Asociaţiei Psihiatrice Timişoara, Asociaţiei Europene de Psihiatrie, Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie.