Șef Lucrări Univ. Dr. Ciprian Băcilă
Ciprian Băcilă
În prezent își desfășoară activitatea ca Sef Lucrări în cadrul Facultății de Medicină, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu iar în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda ” Sibiu îndeplinește funcția de director medical.
Este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, iar ca studii postuniversitare menționăm o diplomă de master în domeniul de management sanitar și un doctorat în Științe Medicale.
Deține o pregătire de bază în bune practici pentru monitor în studii clinice și a participat la multiple cursuri de formare, specializându-se în psihoterapie pozitivă și training autogen ca psihoterapeut.
În domeniul sănătății mintale, a fost implicat în diverse proiecte de voluntariat atât în comunitate, cât și în domeniul medical. În cadrul Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie își desfășoară activitatea ca președinte elect și este membru al Alianței Prevenirii Suicidului din România,
A înființat și coordonează Colectivul de cercetare științifică în neuroștiințe al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu. Deține formarea în Stimulare magnetică transcraniană , certificată de European Union of Medical Specialists ( obținută în cadrul Maastricht University) și aplică această terapie în cadrul colectivului de cercetare.
Pe lângă activitatea sa clinică, a participat la numeroase evenimente științifice naționale și internaționale, fiind implicat și în cercetare, publicand articole în domeniul său de expertiză: psihiatrie forensică, managementul sănătății și neuroștiințe.