
Dr. Dorina Maria Onița
Dr. Dorina Maria Onița, medic primar psihiatru, conduce Centrul de Sănătate Mintală Arad din anul 2015. Absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, promoția 1996, și-a desfășurat rezidențiatul în psihiatrie între 1997 și 2002 la Clinica de Psihiatrie din Timișoara, sub îndrumarea renumiților profesori universitari Dr. Mircea Lăzărescu, Dr. Mircea Dehelean și Dr. Pompilia Dehelean. Și-a început cariera ca medic specialist psihiatru la Centrul de Sănătate Mintală Timișoara (2001-2004), iar din 2005 activează în cadrul Centrului de Sănătate Mintală Arad.
A absolvit un masterat în Medicină Socială și Management Sanitar. Este membră a comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, autoare și coautoare de volume, precum și a numeroase articole despre sănătatea mintală publicate în presă.”
Este activ implicată în susținerea conferințelor din cadrul campaniilor de conștientizare și prevenire a consumului de droguri, pe care le organizează în liceele din municipiul și județul Arad, adresate atât elevilor, cât și părințillor.