speaker-photo

Conf. Univ. Dr. Eugenia Irene Davidescu

Conferențiar universitar Dr. Eugenia Irene Davidescu, doctor în științe medicale, este medic primar neurolog din 2005 și specialist psihiatru din 2015, desfășoară activități clinice și educaționale cu studenți și rezidenți la Departamentul de Neuroștiințe Clinice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București - Disciplina Neurologie Spitalul Clinic Colentina, unde lucrează din 2001.

 

Și-a finalizat teza de doctorat în 2008 cu tema „Imunomodulatoarele - o nouă strategie terapeutică în scleroza multiplă”, aceasta devenind una dintre domeniile sale de interes.

Are peste 240 de participări la congrese, conferințe, simpozioane naționale și internaționale și este autoare/coautoare a peste 45 de lucrări publicate în reviste naționale și internaționale, inclusiv cu factor de impact precum și a peste 120 de rezumate publicate în lucrări ale principalelor conferințe de specialitate naționale și internaționale.

 

Din 2018, este Șef Secție Neurologie II din cadrul Spitalului Clinic Colentina, iar din 2019 este numită Coordonator al Programului Național de Sănătate- Boli Neurologice (scleroză multiplă) din cadrul acestui spital, în care sunt incluși și monitorizați peste 1000 de pacienți cu diferite tratamente. Din 2024 coordonează Programul de Sănătate pentru reabilitarea după accident vascular cerebral din cadrul aceluiași spital.

 

Deținând o diplomă de studii în managementul serviciilor de sănătate din 2018, a urmat ulterior cursuri în domeniul managementului calității, auditului clinic și al calității, precum și programul de formare a evaluatorilor de servicii de sănătate, fiind din 2022 membră a grupului de evaluatori acreditat de Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate.

 

Ca domenii de interes: scleroză multiplă, tulburări neurocognitive, accident vascular cerebral, tulburări afective asociate cu patologii neurologice, tulburare depresivă majoră.