MESAJE COMITET ȘTIINȚIFIC

Prieteni și colegi,

Bătrânul târg al Iașilor vă este larg deschis. Vă așteptăm să sorbim din cupă multe cunoștințe, în primăvară, la Conferința Națională de Psihiatrie 2026. Iași înseamnă istorie, cultură, școală și, cu această ocazie, psihiatria de pretutindeni. Vom conversa pe aceste coordonate și vom urca încă o treaptă către desăvârșirea noastră, proces continuu, ca psihiatri și intelectuali.

Participarea dumneavoastră ne onorează.

Prof. Univ. Dr. Cristinel Ștefănescu

Prof. Univ. Dr. Cristinel Ștefănescu
Vicepreședinte comitet științific CNP2026

Dragi colegi,

Este o reală onoare să vă invit la Conferința Națională de Psihiatrie 2026 în Iași,  simbol al culturii, al învățării și al spiritului academic românesc.

Iași, inima culturală a Moldovei, rămâne un spațiu în care tradiția și modernitatea convietuiesc armonios și continuă să formeze și să inspire generații de profesioniști și intelectuali.

Ne dorim ca aceste zile să fie un prilej de dialog autentic,  de schimb de idei, de învățare și nu în ultimul rând de consolidare a unei comunități profesionale unite de aceleași valori.

Prof. Univ. Dr. Andreea Silvana Szalontay

Prof. Univ. Dr. Andreea Szalontay
Vicepreședinte comitet științific CNP2026

Dragi colegi,

Este o mare bucurie să ne pregătim să ne reîntâlnim la Conferința Națională de Psihiatrie 2026, aici, la Iași – un oraș al tradiției academice și al reflecției profunde.

Ne așteaptă zile pline de schimburi de idei, de învățare și de colaborare, într-un spirit de respect reciproc și de deschidere către nou.

Sunt convins că această conferință va marca un pas important în drumul nostru comun spre o psihiatrie mai empatică, mai științifică și mai aproape de oameni.

Prof. Univ. Dr. Romeo-Petru Dobrin

Prof. Univ. Dr. Romeo Petru Dobrin
Vicepreședinte comitet științific CNP2026

Stimați colegi,

Este o deosebită onoare, în calitate de fost președinte al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, să vă adresez invitația de participare la Conferința Națională de Psihiatrie, ediția a XVII-a, care va avea loc la Iași, în perioada 11-14 martie 2026.

Revenim la Iași, un oraș cu semnificație aparte pentru comunitatea noastră, deoarece aici, în 1905, s-au pus bazele Institutului de Psihiatrie „Socola”. Acest reper istoric, situat pe colinele Buciumului, a devenit în ultimul secol un simbol al excelenței, al îmbinării tradiției cu deschiderea științifică, contribuind la formarea și afirmarea școlii românești de psihiatrie. Institutul s-a remarcat nu doar pentru rolul de pionier în îngrijirea și cercetarea în psihiatrie, ci și prin atașamentul față de umanism și de valorile comunității.

Ediția din acest an va reuni personalități remarcabile din domeniul sănătății mintale, din țară și din străinătate, într-un spirit de colaborare, dialog și schimb de bune practici. Tema conferinței – „Abordări integrative: perspective bio-psiho-sociale în sănătatea mintală contemporană” – reflectă angajamentul nostru pentru o viziune contemporană, complexă și integrată asupra sănătății mintale, abordată în sesiuni plenare, simpozioane, prezentări științifice, workshop-uri și dezbateri.

Adresăm, totodată, mulțumiri Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și autorităților locale pentru sprijinul acordat acestei manifestări științifice.

Ne dorim ca acest eveniment să consolideze legăturile în comunitatea psihiatrică, să stimuleze inițiative de cercetare, inovare și colaborare și să inspire participanții atât profesional, cât și personal. Totodată, sperăm să aveți prilejul de a descoperi frumusețea și profunzimea Iașului – oraș al marilor idei, al primelor instituții moderne din România, al poeziei – și să vă lăsați inspirați de farmecul său unic.

Vă așteptăm cu entuziasm la Iași, pentru a celebra împreună valorile, tradiția și viitorul psihiatriei românești!

Ana Giurgiuca, presedinte ARPP

Șef Lucrări Univ. Dr. Ana Giurgiuca
Fost președinte A.R.P.P.

Vă invităm să vă înscrieți la Conferința Națională de Psihiatrie, ediția a XVII-a accesând butonul de mai jos: