speaker-photo

Conf. Univ. Dr. Elena Silvia Bernad

Elena Silvia Bernad este conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT), România, unde coordonează activități educaționale și de cercetare. S-a născut în 1969 și a absolvit Facultatea de Medicină a UMFVBT în 1996. A obținut titlul de Doctor în Medicină în 2004 și a urmat cariera universitară. Și-a completat studiile cu două cursuri de master în Managementul Sănătății (2010) și Embriologie și Teratologie (2012). În același timp, este specialist în obstetrică și ginecologie. În prezent lucrează ca medic primar cu competenţă în ultrasonografie obstetricală și ginecologică, laparoscopie, colposcopie, histeroscopie, medicină materno-fetală și medicină reproductivă. Lucrează la Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, România, unde, de-a lungul anilor, a coordonat activitatea administrativă a mai multor structuri.

 

Are o bogată activitate de cercetare, evidenţiată prin participarea la proiecte de cercetare și studii de specialitate. Rezultatele obţinute se regăsesc în publicaţii de specialitate recunoscute internațional. A contribuit la organizarea mai multor evenimente științifice naționale și internaționale de succes, dovedind abilitățile sale organizatorice excepționale.

 

În 2008, a obținut diplomă de abilitare şi a devenit membră a Scolii Doctorale Medicină din cadrul UMFVBT, coordonând cu succes activitatea studenţilor doctoranzilor. Este membră a mai multor societăți și asociații medicale naționale și internaționale de prestigiu. Vorbește și scrie în engleză, franceză și maghiară. Este căsătorită și are o fiică și un fiu. Îi place să fie activă și să aibă constant noi provocări și realizări în toate domeniile de activitate și viață.