Conf. Univ. Dr. Horia George Coman
Conf. Univ. Dr. Horia George Coman
Născut în 16.01.1970 în Cluj-Napoca, într-o familie de cadre didactice universitare.
A urmat cursurile Liceului „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca pe care le-a absolvit în iunie 1988 ca șef de promoție.
Din 1988 a urmat cursurile Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Facultatea de Medicină, Cluj Napoca, pe care a absolvit-o în 1994 ca șef de promoție. Cu ocazia examenului de rezidențiat în noiembrie 1994 și-a ales specialitatea psihiatrie. Pe parcursul rezidențiatului a urmat cursurile Universității „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Psihologie şi Științele Educației, Secția Psihologie, pe care a absolvit-o în anul 2000. În aceeași perioadă a început studiile doctorale, iar în martie 2002 a susținut teza de doctorat cu titlul „Depresia la alcoolici: evaluare psihopatologică şi biologică” la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
În prezent este medic primar și Șef Secție Psihiatrie III din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Cluj, Conferenţiar și Șef Disciplină la Disciplina de Psihologie Medicală și Psihiatrie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca și coordonator de rezidențiat în psihiatrie.
Domeniile de interes în cercetarea științifică sunt: dependența de substanțe psihoactive, demențele și suicidologia. Aceste interese s-au materializat în: publicarea unor cărți de specialitate în edituri naționale (4), a unor capitole în cărți ale unor edituri din străinătate (4) sau din țară (9), a unor lucrări științifice indexate ISI (6) sau BDI (12).