Dr. Eugen Hriscu
Dr. Eugen Hriscu - specialist psihiatru, director medical și co-fondator al Clinicii Atelier PSY.
Eugen Hriscu este medic psihiatru, psihoterapeut și specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor. E absolvent al Facultății de Medicină Generală la Iași în 2001, al rezidențiatului în psihiatrie in 2006 și a obținut certificarea finală în psihoterapie în 2017. E specialist acreditat de Ministerul Sănătății în domeniul dependențelor de substanțe. A coordonat înființarea a două centre de tratament al dependenței de heroină și mai multe servicii de tratament al dependenței de alcool. Până în 2022 a fost coordonatorul știintific al programelor asociației ALIAT. A redactat capitole în ghidurile romanești de tratament al dependentelor de alcool si droguri, ocupându-se de aria intervențiilor psihoterapeutice in adicții. In cei 20 de ani de lucru în diferite servicii cu paturi sau ambulatorii de sănătate mintala din România, a lucrat cu indivizi, familii și grupuri care se confruntă cu dependența de substanțe sau jocuri de noroc, probleme cauzate de traumă, depresie și tulburări de anxietate.