speaker-photo

Șef Lucrări Univ. Dr. Sebastian Armean

Șef Lucrări Univ. Dr. Sebastian Armean este șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și medic primar psihiatru și specialist farmacologie clinică la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. A absolvit în 2009 Facultatea de Medicină din cadrul aceleiași universități ca Șef de promoție. În 2013, a obținut titlul științific de Doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Este medic primar psihiatru și farmacologie clinică, psiholog și psihoterapeut. Este licențiat în Drept la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Pe lângă activitatea clinică și didactică, este preocupat de modalități noi de predare și învățare, integrarea tehnicii și aparaturii moderne în procesul educațional, precum și dezvoltarea și eficientizarea stilului personal de învățare. A inițiat și coordonează COVID-19 PsyImpact & PsySafe Program (www.psysafe.org).