speaker-photo

Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu

Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu absolvă Facultatea de Medicină din Cluj în 1961, urmând psihiatria cu prof. E. Pamfil; stagiu la Instituția Republicană de neuropsihiatrie infantilă Paclisa (cu dr. V. Ile) cu preocupări privitoare la instabilitate psihomotorie și psihocibernetică (cu Prof. Bălăceanu Stolnici); și la Sanatoriul de nevroze Săvârșin (dr. A. Dan) cu experiențe în psihodiagnostic, psihodramă și logoterapie. Din 1965 activează ca și cadru didactic la Clinica Psihiatrică Timișoara (prof. E. Pamfil), doctorat în 1969 (psihopatologia spațiului trăit - agorafobie); prima carte publicată: 1973, Patologie obsesivă (Ed. Medicală București); în anii 70-80, preocupări în psihiatria comunitară, cu exprenințe inovatoare în zonă; din 1983 preia conducerea Clinicii Psihiatrice Timișoara, unde promovează evaluările cantitative în psihopatologie, psihopatologia clinică și antropologică și înființează un registru de cazuri de psihoze (ce funcționează 30 ani), (între 1977-87 dialoguri la Păltiniș cu C. Noica). După 1990 devine profesor, conducător de doctoranzi, membru emerit al Academiei de Științe Medicale, și primul președinte al Asociației Psihiatrice Române; sprijină formările în psihoterapie și înființarea Asociației Române de Psihoterapie (1998); publică cărți de psihopatologie clinică și antropologică, eseuri de antropologie filosofică și memorialistică; după 2000, preocupări sistematice de psihopatologiei antropologică, publică monografii (Bazele psihioatologiei clinice, 2010, ed. Academiei); participă la dezbateri internaționale anuale de psihopatologie (Paris) și publică sinteze în acest domeniu (Psihopatolgia psihozelor, 2016), Cărțile publicate sunt în domeniul psihopatologiei, eseisticii de antropologie filosofică și memorialistică.După 1917a publicat cărți privitoare la intelctualii romîni interbelici (Cioran, Eliade, Noica), cărți de memorialitică, și un Idear. Continuă elaborări în direcția unei psihopatologii antropologice (evoluționist culturale). A colaborat în ultimii doi ani cu Școala de vară de psihopatologie de la Păltiniș.