speaker-photo

Conf. Univ. Dr. Simona Trifu

Conf. Univ. Dr. Habil. Simona Trifu, Departamentul de Neuroștiințe UMF „Carol Davila” București, medic primar psihiatru, doctor în medicină, doctor în psihologie, psiholog clinician principal și psihoterapeut principal în psihoterapie psihanalitică.

* membru direct IPA (International Psychoanalytical Association), implicată activ în formarea viitoarelor generații de psihanaliști, fiind atât, supervizor în psihoterapia și psihanaliza copilului și adolescentului, cât și formator pentru psihoterapia copilului și adolescentului în cadrul Fundației Generația și în cadrul Asociației de Consiliere Psihologică și Psihoterapie Psihanalitică București, psiholog expert cu competență în Psihologia Judiciară.

 

Medic-șef a secției I Psihiatrie în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. Pe lângă vasta experiență în practica medicală și psihoterapeutică, excelează și în cariera academică, fiind conferențiar universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Catedra de Psihiatrie, conducător de doctorate și în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.

 

19 cărți de specialitate publicate, printre care: „Cazuri clinice de psihiatrie. Explicații psihodinamice și psihologice  complexe”, „Probleme generale ale psihoterapiei”, „Alianța terapeutică în spatiul psi. Realități și paradigme clinice.”, „Abordare fenomenologică a patologiei psihiatrice majore”, „Psihiatrie psihodinamică. Studii de caz.”, „Cadrul și etica intervenției în terapiile de factură psihanalitică”, „Psihiatrie – clinică, psihodinamică și elemente de psihofarmacologie” și peste 250 de articole publicate în țară și străinătate.